Bolile animalelor
O pisică care suferă de hidrocefalie trebuie tratată întotdeauna cât mai curând posibil. Pisicile cu capete de apă, deoarece starea este cunoscută în mod colocvial, pot fi ajutate în mai multe moduri.
Spre deosebire de această pisică tânără, capul unei pisici cu hidrocefalie este de obicei mărit - Shutterstock / Yulia Bogomolova
Dacă pisicile cu hidrocefalie nu sunt tratate, șansele de supraviețuire nu sunt bune. Cu cât terapia începe mai repede, cu atât mai multe daune pot fi evitate. Scopul opțiunilor de tratament este întotdeauna reducerea lichidului cefalorahidian acumulat (lichior) din cap.
Terapia medicamentoasă pentru hidrocefalie
Pisicile cu cap de apă au o relație tulburată între producerea și absorbția apei din creier, ceea ce face ca aceasta să se acumuleze în craniu și să se asigure că creierul se răspândește. Medicamentele pot fi utilizate pentru a preveni deteriorarea creșterii în interiorul craniului. Acestea se pot asigura fie că lichiorul este mai bine absorbit și astfel descompus, fie că nu este produs deloc în cantități mari. Succesul terapiei medicamentoase nu este întotdeauna garantat.
Pisicile cu cap de apă pot fi operate
Alternativa chirurgicală la tratamentul medical pentru pisicile cu capete de apă vizează un mecanism diferit: în timpul operației, excesul de lichior este ghidat din cap folosind un sistem de tuburi în cavitatea abdominală, unde poate fi absorbit și transportat de corp. Așa-numitul șunt ventriculo-peritoneal este ghidat de la cap la abdomen sub pielea pisicii și ameliorează creierul pisicii.
Chirurgia este cea mai promițătoare atunci când creierul abia începe să se extindă și încă nu a afectat prea multe țesuturi. În cel mai bun caz, pisicile cu capete de apă se pot recupera apoi complet. Examinările periodice la veterinar sunt, cu toate acestea, obligatorii, atât atunci când se utilizează medicamente, cât și după o operație.
Luând pisica la veterinar: 5 sfaturi pentru o călătorie mai relaxată
Dând tablete pentru pisici: sfaturi și trucuri
Pisica sub anestezie: procedură și riscuri